Toate astea n-au prea mare importanta dat fiind faptul ca Dumnezeu exista pentru ca pur si simplu EL exista,iar noi oamenii putem admite f. usor treaba asta din moment ce traim,vietuim. D-aia IL si cautam pe intreg parcursul vietii,fara sa ne dam sema de asta. IL cautam fiindca asta este sensul vietii. Sa-L cautam pe Dumnezeu,indiferent cum o face fiecare,si cel mai probabil ca ajunge sa-si dea sema de asta catre sfarsitul vietii,cand apar problemele de constiinta ( proprie). Dar,nu neaparat si nu la toti la fel.
Este insa important faptul ca Dumnezeu este mai Mare decat oricare din noi si ca EL stie de asta la fel de bine cum stie de propria-i existenta nemuritoare ( ma gandesc si la Hyperion din Luceafarul lui Eminescu,si la Luceafarul oarecum cu sens uman, asa cum i l-a dat poetul).
Dar nu la toate astea m-a dus pe mine mintea cand a facut ieri poza de mai sus si am prelucrat-o azi.
Mintea mea m-a dus la cu toootul altceva....la versurile unei cantari de voie buna,care nu stiu si m-am intrebat intotdeauna daca mi s-ar potrivi in vreun fel,dar am negat de fiecare data cand m-am intrebat cu vehementa acest lucru...,ca mi s-ar potrivi in vreun fel.
Viata mi-a demonstrat insa ca am negat degeaba,cel putin un timp de(...).
Versurile cantecului la care ma refer suna cam asa:
" Om as fi de n-ar fi gura,...curvele si bautura..."...mai mult nu-mi amintesc,...mai mult nu stiu. E bine si-atata.
Doar pentru azi : Sunt om si-mi dau seama de asta
O marti buna iti doresc. Si miercuri la fel,etc,mk
